Raoul Sîrbu

Raoul Sîrbu

Născut în anul 1967 la Târgu-Mureș, absolvent al Liceului de artă Nicolae Tonitza în 1986, absolvent al Academiei de Artă București, secția Conservare-Restaurare în 1996. Raoul Sîrbu este membru al Uniunii Artiștilor Plastici, secția pictură din anul 2001. Activitate în mai multe domenii artistice: restaurare de pictură murală și sculptură piatră, pictură murală, pictură de șevalet, teoria artei.
Raoul Sîrbu locuiește în București.

Expoziția “Când timpul s-a oprit”

Raoul Sirbu
Galeria Hexagone – Aachen 2017

Alexandra Simon-Tönges, M.A.
istoric de artă

Imaginile lui Raoul Sirbu nu par de la inceput spectaculoase . El infatiseaza scenele cotidiene, dar transpuse într-o atmosferă speciala. Temele sale sunt aspecte mai puțin specifice, nu sunt zone deosebite sau topografii, relevand mai degrabă starea particulara inerentă a locului selectat. El pune în mod minunat această imagine în pictura .
Pictorul și-a început cariera la o școală de arta, apoi a studiat la Academia de Artă din București. Pe lângă pictură, a studiat restaurarea. Școala excelentă din Europa de Est, performanta și artizanală, poate fi văzută în picturile sale . În timp ce academiile din Vest din anii 1970 s-au concentrat din ce în ce mai mult pe promovarea creativității pe cont propriu, fără să acorde atenție necesitatii studiului de bază în toate tehnicile artistice, academiile din Est lucrează foarte diferit. Indiferent dacă în RDG, în Uniunea Sovietică de odinioara sau în România, peste tot, elevii au beneficiat de o vastă pregătire în toate tehnicile, de la desen, grafica, pictura în ulei, până la diferite tehnici ale sculpturii . Măiestria sa artistică este rezultatul unei astfel de educații bine fundamentate.
Pentru Raoul Sirbu, procesul de pictură este o fuziune cu imaginea, o evadare din lumea concretă. Pictorul devine parte din imagine, merge adânc în spațiul reprezentării și în lumea vizibilului . Iar pentru artist ar fi ideal dacă privitorul ar fi gata să meargă în acelasi fel. Când spectatorul își ia ragaz să stea și să privească imaginea atât de mult incat devine parte din ea, când se percepe și devine parte a spațiului pictural, atunci arta a tintit mult. Doar atunci pictura ne afectează la un nivel emoțional. În primul rând, o imagine este intotdeauna foarte rațională, judecăm în cel mai scurt timp dacă ne atrage din punct de vedere al perspectivei, compoziției, alegerii culorii și desenului. De abia dupa aceea atingem o zona mai profundă. Pictura “Life imitate art” ilustrează acest lucru destul de bine. În primul rând, accentul se pune pe femeia în prim plan, apoi pe obscuritate, și apoi, lent, ne străduim să ajungem în adâncurile camerei, să recunoaștem imaginile de pe perete, să ne orientăm în întuneric. După ce am aranjat toate acestea, începe confruntarea emoțională cu persoana pe care o vedem. Ce atitudine luăm, ne amintește de cineva, cu ce simțăminte sau idei asociem o rochie albă cu o pictura a unui vechi maestru într-o încăpere cu tavane înalte?
Raoul Sirbu isi pune neincetat întrebarea: „Cum pot retine privitorul pentru a zabovi cat mai mult timp posibil in fata picturii ?“ Această problema nu este minora, pentru că munca de creatie perceputa ca rapida este cea care ne plictisește cel mai repede. El vrea ca tabloul sa fie ca o carte care nu ne va da drumul, din care nu ne putem opri din citit, fascinandu-ne inca mult timp după ce am terminat-o . În acest sens, se va judeca titlul expoziției: “Când timpul s-a oprit” . Este acest moment de profundă concentrare, de existenta într-o altă lume, de uitare a vietii de zi cu zi, traind starea de spirit pe care artistul doreste sa o transmita in pictura sa. Nu mai exista nimic in afara imaginea picturala de aici și de acum .
În acest context, întrebarea apare din nou și din nou, si ma intreb ce trucuri face acest autor sau ce faceau vechii mari maestri pentru a ma fascina. Reproducerea exactă a realității optice nu ne-ar satisface într-o operă de artă. E necesara o modalitate specială de a trata culoarea, forma și suprafața, in spațiu și in perspectivă. Materialitatea vopselei, culorile și manualitatea individuala a artistului duc la momentul glorios al unei lucrari de succes.
Și atunci când privitorul se eliberează de microcosmosul acestor rafinări tehnice și se concentrează asupra macrocosmosului imaginii, atunci mai presus de toate transpareatmosfera specială pe care emite intreaga compoziție. Un rând de case însorite, un restaurant care strălucește în lumina seară, o vedere incandescenta a Veneției. Este reprezentarea exagerată din punct de vedere estetic a unei versiuni a realității, încărcată cu efecte de iluminare atmosferică. Pictura prezintă o anumită lume familiara, pe care o comparăm cu imaginile din mintea noastra, ea poate arăta asemănător cu ceea ce am văzut deja, oferindu-ne astfel o orientare. Cu toate acestea, pictura prezintă în cele din urmă un spațiu imaginar, care prin noi devine o lume complet independenta de orice obiectivitate vizuala . Pe măsură ce aceste imagini pot părea realiste, trăim atât de intens densitatea lor atmosferică, exagerarea culorilor si nuanțele variate de culoare care aduna o imagine coerentă, fără să realizam cum o anumită tonalitate influențează subtil percepția noastră. De exemplu, în imagini precum “Așteptare” sau “Amurg în Veneția” paleta de culori este redusă la doar câteva nuanțe diferite.
Iluzionismul duce la această fascinație (era dovada talentului artistic în antichitate), și astfel această artă a picturii este întotdeauna o școală a vazului . Ochiul este instruit să privească mai îndeaproape la o culoare omogenă, să perceapă nuanțe și să vada într-un mod care cu greu ar fi posibil în realitate. Numai brunuri, ca în “Life imitate art” sau în pictura “Când timpul s-a oprit”, care solicită o privire atentă și măresc percepția. Imaginea unui scaun, caruia nu i-am acorda nicio atenție în realitate, cu atât mai puțin că vom considera că este vrednică de a fi pictat . Numai transpunerea în pictural aduce lumina și culoarea specială pentru acel scaun vechi .
Picturile lui Raoul Sirbu sunt o sărbătoare a iluzionismului, sunt la fel de pline de maiestrie ca niste sculpturi misterioase pline de densitate atmosferică.

Austellung “Wenn die Zeit still steht”

Raoul Sirbu
Galerie Hexagone – Aachen 2017

Alexandra Simon-Tönges, M.A.
Kunsthistorikerin

Raoul Sirbu Bilder kommen zunächst ganz unspektakulär daher. Er setz ganz alltägliche Szenen ins Bild, zugleich wohnt ihnen aber eine Atmosphäre des besonderen Moments inne. Sein Thema sind weniger bestimmte Räume, besondere Orte oder Topografien, sondern es ist viel eher die besondere Stimmung, die dem ausgewählten Ort innewohnt. Dieses Stimmungsvolle setzt er dann tehnichs brillant ins Bild. Begonnen hat die malerische Laufbahn des Künstlers an einem Kunstgymnasium, anchließend hat er an der Kunstakademie in Bukarest studiert. Neben der Malerei hat er Restaurierung studiert. Die gründliche und handwerklich ausgezeichnete osteuropäische Schule sieht man seinen Gemälden bis heute an. Während die Akademien im Westen sich in den 70-er Jahren immer stärker auf die alleinige Förderung der Kreativitat konzentrierten und dabei nicht mehr darauf achteten, den Studenten eine grundlegende Schulung in allen künstlerischen Techniken zu vermitteln, arbeiten die Akademien in Osten ganz anders. Ob in der DDR, in der damaligen Sowjetunion oder in Rumänien, überall erhielten die Studenten eine umfangreiche Ausbildung in allen Techniken von der Zeichnung, über Radierung, Ölmalerei bis zu unterschiedlichsten plastischen wie bildhauerischen Techniken. Diese handwerklich meisterhafte Kunst ist Ergebnis solch einer fundierten Ausbildung.
Für Raoul Sirbu bedeutet der Prozess des Malens eine Verscmelzung mit dem Bild, eine Flucht aus der konkreten Welt. Der Maler wird Teil des Bildes, er steigt tief in den dargstellen Raum und in die Welt des Bildes ein. Und für den Künstler wäre es der Idealfall, wenn der Betrachter bereit ist, diesen Weg auch zu gehen. Wenn der Betrachter sich die Zeit nimmt, so lange von der Bild auszuhalten und zu schauen bis er selber mit dem Bild verschmiltz, wenn er sich hineindenkt und Teil des Bildraumes wird, dann hat die Kunst viel erreicht. Denn erst dann beruhrt uns dad Bild auch auf einer emotionalen Ebene. Zunächst begreifen ein Bild immer sehr rational, wir beurteilen in kürzester Zeit, ob ein Bild stimmig und uns hinsichtlich Perspektive, Komposition, Farbwahl und Formgebung zusagt. Erst danach kommen wir zu einer tieferen Betrachtungsweise. Das Gemälde “Life imitates art” veranschaulicht das ganz gut. Zunächst fällt der Blick auf die Frau im Vordergrund, dann auf den Schatten und dann arbeiten wir uns langsam vor in die Tiefe des Raumes, erkennen die Bilder an der Wand, orientierung uns in der Dunkelheit. Haben wir all das eingeordnet, beginnt die emotionale Auseinandersetzung mit der Person, die wir sehen. Welche Haltung nehmen wir zu ihr ein, erinnert sie uns an jemanden, welche Gefühle oder Ideen verbinden wir mit einem weißen Kleid oder mit einem Alte-Meister-Gemälde in dinklem Raum mit hohen Deckem?
Raoul Sirbu beschäftigt sich immer wieder mit der Frage: “Wie kann ich der Betrachter dazu bringen, sich möglichst lange vor einem Gemälde aufzuhalten?” Dieser Anspruch ist kein geringer, denn das schnell wahrgenommene Kunstwerk ist auch das, welches uns am schnellstem langweilt. Wie bei einem Buch, das uns nicht mehr loslässt, bei dem wir nicht mehr aufhören können zu lesen und das uns noch lange bewegt, wenn wir es fertig gelesen haben. In diesem Sinne ist auch der Titel der Austellung zu werstehen: Wenn die Zeit still Steht. Er ist dieser Moment der tiefen Konzentrazion, des Abtauchens in eine andere Welt, das Vergessen des Alltags und der Zeit, diesen Zustand will der Künstler mit seiner Malerei erreichen will. Es zählt dann nur noch das Hier und Jetzt des Bildes.
In diesem Zusammenhang stellt sich immer wieder die Frage, welche Kunstgriffe es sind, die der Autor oder auch der Künstler beherrscht, um mich in seinen Bann zu ziehen. Die genaue Wiedergrabe der optischen Wirklichkeit würde uns in einem Kunstwerk nicht zufriedenstellen. Es bedarf immer der besonderen Umgangs mit der Farbe, Form und Fläche, mit Räumlichkeit und Perspektive. Die Materialität der Farbe, die Farbtöne und die individuelle handschrift des Künstlers machen die faszinierenden Moment eines gelungenen Kunstwerk aus.
Und wenn der Betrachter sich dann vom Mikrokosmos dieser technischen Raffinessen löst und den Makrokosmos den Bildes in den Blick nimmt, dann ist es vor allem die besondere Atmosphäre, die die Gesamtkomposition ausstrahlt. Eine sonnendurchflutete Häuserzeile, ein im Abendlicht erstrahlendes Restaurant, eine kühl-diesige Kanalansicht von Venedig. Es ist die ästhetisch übersteigerte Darstellung einer Vorstellung der Wirklichkeit, aufgeladen mit stimmungsvollen Lichteffekten. Das Gemälde zeigt eine bestimmte, erkennbare Welt, die wir mit den Bildern in unserem Kopf abgleichen, die dem tatsächlich bereits Gesehenen ähnlich sehen können und sommit Orientirung geben. Doch das Gemälde zeigt letzlich einen imaginarem Raum, der durch unsere Form-und Formwahrenehmung zu einem ganz eigenständigen Raum fern jeder Wirklickeit wird. So sehr diese Bilder auch realistischerscheinen mögen, so sehr leben sie doch von ihrer atmosphärischen Dichte, der Übersteigerung der Farben, feine Farbnuancen, die ein Bild stimmig erscheinen lassen ohne das wir überhaupt wahrnemen wie sehr eine bestimmte Tonigkeit unsere Wahrnehmung beeinflusst. So ist beispielsweise in Bildern wie “Warten” oder “Dämmerung in Venedig” die Farbpalette auf wenige unterschieldliche Farbtone reduziert.
Der Illusionismus macht diese Faszination aus (übrigens bereits in der Antike ein Beweis für künsterische Begabung) und so ist diese Kunst auch immer eine Schule der Sehens. Das Auge wird dahin gehend geschult, dass man bei einer homogenen Farbigkeit genauer hinschaut, Nuancen wahrnimmt und auf eine Art schaut, wiw man es in der Realitat kaummachen würde. Erst das Braun in braun wie bei “Life imutates art” oder in Gemälde “Wenn die Zeit still steht” fordert eine genaues Hinsehen heraus und schärft die Wahrnehming. Diese Szene mit dem Stuhl würden wir in der Realität kaum beachten, geschweige denn, dass wir sie als bildwürdig erachten würden. Erst die malerische Umsetzung bringt das besondere Licht-und Farbspieldes düsteren Stuhls hervor.
Raoul Sirbu Gemälde sind ein fest des Illusionismus ist, es sind meisterhafte wie geheimnisvolle Bildwerke voller atmosphärischer Dichte.

Fragmente din cartea „Cele două aparențe ale picturii” de Raoul Sîrbu.

 

„Opera de artă nu poate să existe ca atare, să fie vie, fără dialogul cu privitorul. Lipsită de acest contact, ea nu rămâne decât ca un obiect cu o utilitate oarecare. Arta se naște din această comunicare prin care spectatorul îi redeșteaptă spiritualitatea. Iar acest spirit renăscut rămâne și se dezvoltă în  privitor.(…)

Pictura este, deci, un ansamblu conceput în mod inteligent, adresându-se unui receptor inteligent. Fără acesta din urmă, arta nu rănâne decât sub forma materialului brut sau ca un text indescifrabil. Comunicarea prin artă este condiționată pentru privitor de înțelegerea în întregime a semnificațiilor imaginii și demersul lui artistic.(…)

Când pictorul a realizat tabloul, a vrut să se exteriorizeze în  acel mod care îi era cel mai propriu. Tabloul ne face conștienți de prezența artistului. Și de noi înșine, fiind și o reflectare a ceea ce suntem și a ceea ce trăim.(…)

În pictură avem de-a face cu o construcție a unui spațiu imaginar, populat de reprezentările unui univers care nu reflectă lumea reală. Imaginația pictorului devine sursa acestuia prin negarea realității vizuale obiective sau prin modificarea acesteia în funcție de necesitățile unei logici proprii, având o structură și existență de sine autonome. Reprezentarea e înțeleasă de privitor prin convenția artistică ce se manifestă la contactul cu opera plastică. Dar felul în care imaginea este percepută de acesta nu mai face parte din convenție, ci este o iluzie căreia i se supune fără să-și dea seama. Avem de-a face cu o unitate de senzații resimțite cu ajutorul ochilor, dar traduse mintal într-o percepție mai complexă decât cea vizuală.(…)” Raoul Sirbu